Paltoane, paltoane, paltoane doar asta văd și visez de cum începe să fie un pic frig afară. Lungi, scurte, colorate, cu material fin sau rigid, mi le-aș cumpăra pe toate și aș purta câte două pe zi, atât de mult îmi plac. Amintind de vremuri elegante în care James Dean și Audrey Hepburn arătau splendid în ele, acestea au trezit o fascinație în mine de când mă știu. Anul trecut mi-am cumpărat unul crem, supradimensionat, iar pe lângă mi-am luat și o geacă că poate poate scap de obsesie. Cum m-am convins că este o necesitate și nu poate să lipsească? Vocea rațională îmi spunea: „hei mai ai câteva, ai putea să le porți pe acelea.” Și eu i-o întorceam: - Spui asta pentru că nu l-ai văzut: e crem, de lungime medie, foarte fin, umeri supradimensionați și pe lângă asta are și buzunare. Unde ai mai văzut palton să îndeplinească atât de multe criterii? Și dacă mă gândesc mai bine ar merge și niște cizme sau botine cu el. Nu, că din astea mai am. - Aha, te-am prins! De ce nu merge și raționame