Voi începe prin a spune că am primit în dar această carte. Mă bucur și îi mulțumesc persoanei care mi-a oferit-o. M-a nimerit. Atunci când primesc cărți și produse de machiaj sunt fericită.
Să trecem la subiect, așadar. E o carte frumos scrisă? Am văzut cărți cu fraze mai bine alese, dar nu despre asta e vorba. Cărțile de dezvoltare personală nu sunt neapărat frumoase, dar sunt practice. Te ajută să faci ceva, te învață niște principii noi etc. Sunt acele cărți pe care nu le citești doar o dată, ci poți reveni la ele de fiecare dată când simți că vrei să-ți împrospătezi informațiile despre un subiect anume.
Aceasta te ajută să conștientizezi că îți pui singur piedici în dezvoltarea ta.
Am simțit-o ca pe o conversație cu vocea interioară. Este dialogul tău cu acele gânduri care-ți spun că nu poți, nu știi, nu ești suficient de bun etc.
Citeam undeva că unul dintre cele mai grele lucruri este să-ți oprești murmurul din capul tău, care se gândește permanent la ce a fost sau la posibile scenarii de cum crezi tu că o să fie. Așadar, melancolie și anxietate.
Folosind metoda socratică a întrebărilor și a răspunsurilor, autorul te ajută să depășești ceața din drumul tu și să ajungi pe un altul unde totul este clar. Este calea care te ajută să devii sinele tău autentic. Practic destinația finală ești tot tu, dar în cea mai bună formă posibilă.
Inițial m-am gândit că e o carte simplă, care se citește ușor. Până am ajuns la pagina 11 și am dat de primul citat dintr-o carte a lui Nietzsche. Și mi-a fost destul de cunoscută „imaginea” cu demonul, cred că am dat de un fragment din opera respectivă în manualul de filozofie din clasa a 12-a.
Din când în când printre întrebări și răspunsuri, autorul mai strecoară câte un citat sau un fragment dintr-o operă. Faptul că a început cu un filozof m-a făcut să-mi dau seama că avem de-a face cu un „iubitor de înțelepciune”. Nu mai spun de folosirea metodei socratice.
Uneori ai impresia că vocea care răspunde la întrebări te ceartă. Dar nu o face. Te invită să te ierți pentru lucrurile pe care nu le-ai știut până acum, după care să pornești pe drumul către autocunoaștere și spre adevăratul tău sine, să descoperi cine ai fi putut fi dacă nu ai fi ascultat de condiționările vocii din capul tău.
Concluzia este că „Tu ai iubi un om ca tine?” se încadrează la cărți practice, care te ajută să conștientizezi. Rolul ei nu este să te facă să te întorci la o anumită frază pentru că sună extraordinar de bine, ci pentru că o găsești utilă.
Din punctul meu de vedere, nu o poți pune pe același raft cu „La răscruce de vânturi” a lui Emily Bronte de exemplu. Aceea este o carte frumos scrisă, cu fraze care-ți taie respirația. Dar nu o găsesc deloc utilă. După ce am citit-o, nu am învățat să fac nimic. Poate doar să nu fiu ca Heathcliff :))
În schimb cărțile de dezvoltare personală mă învață să fiu mai atentă la anumite aspecte din viața mea, iar acest lucru s-a întâmplat și cu aceasta.
Mă pregătesc să „reciclez” un material de pe fostul blog Beautitudine cu un top al cărților care mi-au plăcut, dar pe categorii. Țineți aproape!
Comentarii
Trimiteți un comentariu