Nu mă uit la televizor, dar uneori mai ajung în diverse medii, unde oamenii mai au un televizor deschis, doar așa ca zgomot de fundal.
Am auzit o mirobolantă știre, cum că unul din trei români nu a citit o carte în viața lui, iar asta plasează România la sfârșitul clasamentului într-o statistică realizată la nivel european. Și apoi urmau o serie de declarații care mai de care mai nepăsătoare, ușor comice, cum ne-am obișnuit deja de la celebrul autor contopit „Mihai Creangă”.
Cel mai mult m-a frapat că atunci când reporterița a întrebat-o pe o tipă de a 12-a dacă s-au respectat cele 15 minute de citit pe an, subliniez ideea de pe an (inițiate de ziua lecturii) nu pe zi, nu pe lună, i-a spus că nu. Motivul invocat a fost că fiind a 12-a se concentrează mai mult pe bac. M-a pufnit râsul frenetic. Ei bine, 15 minute ar fi fost suficiente să parcurgă un capitol dintr-un roman din materia pentru bac sau măcar o poezie. Și ajung oamenii aceștia la facultate și li se cere să aibă simț critic. Cum se deprinde acesta? Se formează văzând mai multe opinii, prin interacțiune proprie cu ideea, conceptul, obiectul discuției și făcându-ți o părere personală despre un anumit subiect în urma documentării. Cum să le ceri la un an distanță să aibă acest simț critic, când ei s-au bazat exclusiv pe scoaterea unor referate de pe magicul net și le-au predat așa cu numele lor. Cam greu, nu e imposibil, dar e dificil.
Concluzia știrii: mulți români știu să citească, dar sunt analfabeți funcțional: adică citesc, dar nu înțeleg sensul cuvintelor. La ce le trebuie, dacă „semințele același gust are” cu bac sau fără?
Și acum vine răspunsul meu oficial pentru cei care mă întreabă de ce scriu dacă, „nu citește nimeni”. Mi se pare o mare generalizare expresia în sine. Pot să vă contrazic: sunt oameni care citesc, iar dacă intrați într-o zi în Cărturești, veți vedea oameni înăuntru. Nu sunt așa mulți ca cei care cumpără huse pentru telefoane, dar e o mică nișă.
Scriu pentru „3 oameni”, așa mă exprim când vreau să subliniez ideea de puțin. Dar eu știu că pe lângă acești „3 amețiți” mai sunt încă 10 ca ei care nu au idee că eu scriu.
Scriu pentru mine, pentru că este eliberator, amuzant și acest obicei îmi dă o stare de bine. Scriu pentru acești „3 amețiți” și pentru cei 10 care încă nu au aflat de mine, dar când o vor face, vor fi tare fericiți că cineva scrie proză în care ei se regăsesc.
Apropo, sunt oameni care citesc și nu recunosc că o fac, ascultă audiobook-uri, citesc cărți în Pdf sau își cumpără cărți pe care le pot ține în mână, dar le e teamă să recunoască. De ce? Tocmai ca să nu-i ofenseze pe cei care nu citesc și ca aceștia să-i excludă din grupul lor. Aici regăsim nevoia umană de a aparține unui grup, unei societăți. Dar de ce ai vrea să te asociezi cu oameni care nu înțeleg ce spui? Lasă-i pe ei să se împrietenească cu cei ca ei, iar tu găsește-i pe cei 13 amețiți să vorbiți de ale voastre. Atât.
P.S. Cei „3 amețiti” mă ceartă dacă nu scriu. Se întâlnesc cu mine și îmi reproșează că nu au mai citit nimic scris de mine în ultimul timp și că „ce fac, dorm?”. Mai dorm, mai muncesc, mai pierd timpul, mai și scriu, dar vor afla la momentul potrivit ce am mai scris.
Vă las un link de unde puteți cumpăra Vicios pentru că nu știu cum să închei această postare, pseudo articol sau ce vrea să fie. Îmbrățișări gratuite!
Cât adevăr! 🥰🥰
RăspundețiȘtergere